Te așteptăm în proiectul nostru – Promovare prin formare!
Ai astfel șansa să faci parte dintre persoanele care vor participa la programe de formare profesionala, tutorat in vederea dezvoltarii carierei si cautarii de noi oportunitati pentru locuri de munca, dezvoltarea competentelor, in scopul avansarii in cariera.
Care sunt condițiile de înscriere?
- Să ai domiciliul stabil sau reședința în in una cele 2 regiuni mai putin dezvoltate: Centru (Alba, Sibiu, Brasov, Mures, Harghita, Covasna) si Sud Muntenia (Dambovita, Prahova, Giurgiu, Calarasi, Teleorman, Ialomita, Arges) mediul rural și mediul urban.
- Să nu fii înscris într-un alt program European în cadrul căruia se acordă sprijin nerambursabil pentru aceleasi activitati;
- Să nu ai diplomă acreditată de către Autoritatea Națională pentru Certificare, pentru unul din cursurile mentionate;
- Să completezi formularul de înscriere în grupul tinta al proiectului.
- Sa fii angajat (inclusiv persoana fizica autorizata sau intreprindere individuala);
- Sa te incadrezi intre 25 ani si 65 de ani
- Să nu fii încadrat în categoria tinerilor NEETs (care nu urmează nicio formă de învțământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16-29 ani.
Cum iei legătura cu noi?
Contactându-i pe experţii noştri la adresa de e-mail:
Organizator/Conceptor/Consultant formare – promovareprinformare@yahoo.com
Manager proiect – promovareprinformare@yahoo.com
Ulterior, vei completa documentele accesând link-urile de mai jos, iar în urma verificării acestora, vei face parte din Grupul Țintă al proiectului. Îți dorim mult succes!
Formular nou grup tinta 136298 Promovare prin formare
https://www.promovareprinformare.ro/wp-content/uploads/2022/02/136298_anexe-FGT.pdf